Președintele francez ales Francois Hollande se va întâlni cu Angela Merkel la Berlin, „a doua zi” după preluarea funcției la 15 mai, adică la 16 mai, a precizat pentru postul de televiziune France 2 Pierre Moscovici, responsabil cu tranziția prezidențială în echipa lui Hollande, transmite AFP.
Cancelarul german „l-a invitat la Berlin, unde se va duce imediat după preluarea funcțiilor, a doua zi, înainte de a pleca în Statele Unite unde a fost invitat de Barack Obama”, a indicat Moscovici.
În cadrul unei conferințe de presă în timpul după-amiezii, acesta a spus că noul șef al statului se va întâlni cu Merkel „foarte repede (…) imediat după 15 mai”.
„Invitația președintelui american este un semn de profundă considerație”, a subliniat fostul șef de campanie al lui Hollande.